WOMEN IN LAW. Oana Anghel: Femeile au dovedit, de-a lungul timpului, că prin implicarea lor serioasă, au adus o contribuție consistentă la echilibrul și bunul mers al societății
Interviu acordat JURIDICE.ro în cadrul proiectului WOMEN IN LAW. Citiți mai departe un extras din interviu.

Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă avocat Oana Anghel, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. WOMEN IN LAW este despre femei, despre ceea ce fac ele în viața profesională și nu numai. O să vă rog să ne spuneți ce vă definește pe dumneavoastră ca profesionist?

Oana Anghel: Dincolo de preocuparea permanentă pentru cunoaștere specifică breslei noastre profesionale, mă definește credibilitatea și atenția la nevoile concrete ale clienților, întrucât aceștia trebuie să simtă permanent că se pot baza pe avocatul lor, că pot împărtăși cu el problemele care îi preocupă, fără a se simți judecați. Altfel spus, încerc permanent să fiu un creator de cadre în care clienții se pot simti liberi (și nejudecați) să își exprime problemele pe care le au în forma ’’cea mai’’ acurată cu putință, întrucât numai așa reușim să ’’diagnosticăm’’ corect situațiile cu care se confruntă.

Consider că numai atunci când speța primește un diagnostic corect, pârghia juridică aleasă va fi una adecvată. Iar cine mă cunoaște îndeaproape, știe că nu fac niciun fel de compromis când vine vorba despre nivelul de implicare cu care abordez fiecare caz, tot ceea ce fac având la bază valorile în care am crezut întotdeauna, respectiv integritatea, independența, loialitatea și, nu în ultimul rând, înaltul caracter.

 

Găsiți interviul integral pe JURIDICE.ro.

Distribuie articolul

MAI MULTE articole din categorie